Sinteză. România a înregistrat cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană în 2023, 2024 și 2025 consecutiv, un fenomen care depășește explicațiile conjuncturale. Dincolo de șocurile externe (energie, alimente, război), există factori structurali care fac economia românească mai sensibilă la inflație și mai lentă în dezinflație față de omologii europeni: o pondere mai mare a alimentelor și energiei în coșul de consum, prețuri administrate volatile, practici de indexare salarială, piețe de retail cu concurență limitată în anumite zone geografice și o cultură a anticipațiilor inflaționiste mai ridicate față de medie. Articolul identifică acești factori structurali și propune o lectură cuprinzătoare a inflației persistente românești.

1. Compoziția coșului de consum: o mai mare vulnerabilitate

Coșul IPC al unui stat reflectă structura cheltuielilor gospodăriei medii. Cu o pondere a alimentelor de circa 28% în coșul românesc față de 15-18% în Germania sau Franța, România este mai vulnerabilă la șocurile pe prețurile alimentare (secete, perturbări ale lanțurilor de aprovizionare, prețuri globale de cereale). Cu o pondere a energiei de circa 13-15% față de 10-12% în vestul Europei, vulnerabilitatea la șocurile energetice este mai mare.

O altă particularitate este ponderea mai mică a serviciilor în coș față de economiile occidentale. Serviciile tind să aibă o inflație mai stabilă, deoarece prețul lor depinde mai mult de salarii (relativ stabile pe termen scurt) decât de materii prime sau energie. O economie cu o pondere mai mare a serviciilor amortizează mai bine șocurile externe. Pe măsura creșterii veniturilor și a urbanizării, ponderea serviciilor în coșul românesc crește, ceea ce ar trebui să reducă treptat vulnerabilitatea la șocurile externe.

2. Prețurile administrate: volatilitate cu impact mare

Prețurile administrate (stabilite sau reglementate direct sau indirect de stat) includ energia (electricitate, gaze), transportul public, medicamentele cu preț reglementat, apa și canalizarea. Modificările acestor prețuri prin decizii administrative produc salturi bruște în indicii de inflație, independent de dinamica pieței. Eliminarea plafonului la prețul electricității pentru gospodării din iulie 2025 a produs o creștere imediată a indicelui prețurilor la energie, adăugând circa 0,8-1,2 puncte procentuale la inflația anuală.

Problema prețurilor administrate este că ele creează cicluri de ajustare: o perioadă de prețuri plafonarte (artificial mici, cu subvenții implicite sau explicite) este urmată de o elimare a plafonului și un șoc inflaționist. Alternativa sănătoasă ar fi prețuri de piață consistente, cu mecanisme de protecție socială pentru categoriile vulnerabile (vouchere, ajutoare specifice) care să evite distorsiunile de preț pentru restul economiei.

3. Indexarea salariilor și spirala salarii-prețuri

Salariul minim brut în România a crescut de la 2.080 lei în 2018 la 4.050 lei în 2025, o majorare de 95% în șapte ani. Creșterile salariale nominale rapide, mai ales în sectoarele cu productivitate crescând mai lent (retail, construcții, servicii locale), se transmit în costuri și prețuri. Firmele de retail din zonele cu competiție limitată sau firmele de servicii cu bariere de intrare ridicate pot transmite integral creșterile de costuri în prețuri, în loc să le absorbi prin comprimarea marjelor.

Spirala salarii-prețuri a fost moderată în România față de scenariile extreme, deoarece productivitatea muncii a crescut substanțial, justificând o parte din creșterile salariale. Totuși, în perioadele când salariile cresc mai rapid decât productivitatea (cum s-a întâmplat în 2017-2019 și parțial în 2022-2023), presiunile inflaționiste prin costuri devin semnificative.

4. Concentrarea piețelor și puterea de stabilire a prețurilor

Piețele cu concurență limitată oferă firmelor putere de stabilire a prețurilor: când costurile cresc, ele pot transmite integral sau mai mult decât integral (profitând de context) în prețuri, iar cumpărătorii nu au alternative. Sectoare cu concentrare ridicată în România includ: distribuția de combustibili, utilități locale (apă, termoficare), unele segmente imobiliare în marile orașe și anumite linii de servicii financiare. Profitarea de inflație (greedflation), adică utilizarea contextului inflaționist pentru a crește marjele, a fost documentată și în România în 2022-2023.

5. Soluțiile structurale: un proiect pe deceniu

Reducerea inflației structurale necesită intervenții pe mai multe fronturi: creșterea concurenței pe piețele relevante (prin politica de concurență a Consiliului Concurenței, prin reducerea barierelor de intrare), creșterea productivității muncii (pentru a justifica creșterile salariale fără a genera presiuni inflaționiste), modernizarea infrastructurii energetice (pentru a reduce costurile energiei), eliminarea ciclurilor create de prețurile administrate (prin mecanisme mai transparente și previzibile) și ancorarea anticipațiilor inflaționiste la niveluri mai joase (prin comunicare clară și consecventă a BNR). Aceasta este o agendă de reformă pe 5-10 ani, ale cărei prime rezultate ar trebui să fie vizibile în intervalul 2027-2030.

SURSE PRINCIPALE

BNR, Raportul asupra inflației, mai 2026.

Comisia Europeană, Inflation Persistence in the EU, 2024.

Consiliul Concurenței, Analiza prețurilor în sectoarele concentrate, 2025.

INS, Structura IPC și HICP pentru România, 2025.

OCDE, Structural Drivers of Inflation in Emerging Europe, 2024.