Sinteză. Invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie 2022 a transformat profund peisajul strategic și economic al Europei. Statele membre NATO și-au revizuit urgent planurile de apărare, și-au majorat bugetele militare și au realizat o vulnerabilitate colectivă: Europa depindea de furnizori americani pentru o mare parte din echipamentele militare critice și pierduse capacitatea industrială de producție de apărare construită în Războiul Rece. Răspunsul European a inclus programul SAFE (Security Action for Europe), care a alocat României 16,7 miliarde de euro pentru achiziții militare pe perioada 2025-2030, cel mai mare beneficiar din UE după Polonia. Aceasta reprezintă o oportunitate economică istorică pentru România: dacă reușește să transforme o parte din aceste achiziții în producție locală, prin acorduri de offset și parteneriate industriale, poate construi un sector de industrie de apărare cu exporturi de miliarde de euro și cu zeci de mii de locuri de muncă înalt calificate.

1. Contextualizarea strategică: de ce contează apărarea pentru economie

Industria de apărare nu este un sector economic oarecare: ea operează la intersecția dintre securitate națională, politică externă și competitivitate economică. Statele care au o industrie de apărare puternică (SUA, Franța, Germania, Marea Britanie, Israel, Coreea de Sud) au avantaje diplomatice considerabile, deoarece pot oferi echipamente militare partenerilor strategici ca formă de influență geopolitică. Exporturile de armament sunt adesea legate de transferuri de tehnologie, de acorduri de securitate și de alianțe economice mai largi. Israel și Coreea de Sud au transformat industria de apărare într-un motor al inovării tehnologice cu aplicații civile largi (drone civile, senzori, sisteme de comunicații securizate, materiale avansate).

România are o tradiție industrială de apărare care datează din perioada interbelică și a fost extinsă masiv în era comunistă. Platforma industrială a apărării comuniste includea producție de tancuri (uzina Tractorul Brașov), artilerie, vehicule blindate, avioane (Aerostar Bacău, AVIOANE Craiova), muniție (Romarm, cu capacități la Băbeni, Mija, Drăguțești și alte locații), nave militare (Galați) și electronics militare. O mare parte din această capacitate s-a deteriorat după 1989 din cauza lipsei de comenzi și a neîntreținerii, dar structura industrială de bază a rămas parțial funcțională.

2. Pachetul SAFE: 16,7 miliarde euro și logica offset-urilor

Programul SAFE (Security Action for Europe), adoptat de UE în 2025 ca răspuns la nevoia urgentă de reînarmare a statelor membre, funcționează pe principiul achizițiilor comune și al co-finanțării europene. România beneficiază de 16,7 miliarde de euro (al doilea beneficiar ca volum după Polonia, care primește 43,7 miliarde euro) pentru a achiziționa echipamente militare: sisteme de apărare antiaeriană, vehicule blindate, artilerie, muniție, sisteme de comandă și control și echipamente pentru forțele navale și aeriene.

Regulamentul SAFE impune ca o parte semnificativă din echipamentele achiziționate să fie produse în UE sau în state NATO partenere, cu preferință pentru producție locală sau parteneriate industriale care implică transfer de tehnologie. Aceasta este logica offset-urilor industriale: un contract de achiziție de 500 de milioane de euro pentru un sistem de rachete poate include o clauză de offset de 30-40%, adică producătorul câștigător (de exemplu, Rheinmetall Germania sau MBDA Europa) trebuie să producă sau să subcontracteze componente în valoare de 150-200 de milioane de euro în România. Aceste offset-uri pot finanța construcția sau modernizarea unor capacități industriale de apărare românești, cu efect de antrenare pe zece-cincisprezece ani.

3. Romarm și ecosistemul de apărare: punctul de pornire

Romarm (Compania Națională Romarm) este principalul operator al industriei de apărare din România, cu capacități de producție de muniție, armament ușor și mediu, explozivi și sisteme de artilerie. Uzinele sale (Fabrica de Armament Cugir, Mijlocestii, Băbeni, Tohan Zărnești) au funcționat la capacitate parțială în deceniile post-1989, dar au primit comenzi în creștere accelerată după 2022. România a semnat contracte de producție de muniție pentru Ucraina (muniție de artilerie de 155mm, în cadrul efortului european de sprijin), comenzile ajungând la sute de milioane de euro anual.

Aerostar Bacău este un alt actor cheie: firma produce elicoptere militare ușoare în colaborare cu Airbus Helicopters (H145M pentru armata română, cu livrări deja în curs), repară și modernizează aeronave militare și civile, și are capacitate de producție de componente aeronautice. Star Assembly Sebeș și alte firme din lanțul industrial de apărare completează ecosistemul. Provocarea este că multe din aceste firme au nevoie de investiții semnificative în modernizarea echipamentelor, în certificările necesare pentru contractele NATO și în formarea forței de muncă înalt specializate.

4. Parteneriatele strategice și contractele deja semnate

România a semnat în 2024-2025 mai multe contracte majore de înzestrare cu componente de transfer industrial. Contractul pentru Lynx KF41 (vehicule blindate de infanterie produse de Rheinmetall AG Germania) include o componentă de producție locală la Uzina Mecanică Moreni, care va produce componente și va asambla parțial vehicule pentru armata română și potențial pentru alte state NATO. Contractul pentru sisteme PATRIOT (achiziționat de la SUA) a inclus angajamente de service și mentenanță locală. Contractul pentru Puma 6x6 (vehicule multi-rol) include cooperare industrială cu firma de stat română.

La nivel de conversatie, există discuții active cu producători de submarine (pentru Marina Română, care are nevoie urgentă de reînoire a flotei), cu producători de avioane de vânătoare F-35 sau Eurofighter (pentru modernizarea Forțelor Aeriene), și cu producători de sisteme de apărare antidronă și anti-rachetă balistică (critice pentru apărarea granițelor estice). Fiecare din aceste contracte poate include componente de producție locală sau de mentenanță în România, care în timp acumulează o industrie de apărare funcțională și exportatoare.

5. Perspectivele 2026-2035: de la consumator la producător

Realizarea potențialului industriei de apărare pentru economia româneasca necesită o strategie clară și o execuție consecventă pe zece-cincisprezece ani. Strategia trebuie să includă: modernizarea și certificarea capacităților Romarm și Aerostar pentru standardele NATO și UE, atragerea de parteneri industriali internaționali pentru joint ventures în România (Rheinmetall, BAE Systems, MBDA, Elbit Systems etc.), formarea unei forțe de muncă specializate (ingineri de sisteme de arme, tehnicieni de precizie militară, specialiști în electronică de apărare) prin programe universitare și de formare profesională dedicate, și crearea unui cadru de offset obligatoriu în toate achizițiile majore finanțate din fonduri publice.

Polonia oferă modelul de urmat: în 2015, industria de apărare poloneză exporta echipamente militare de circa 800 milioane de euro pe an; în 2025, exporturile au depășit 3 miliarde de euro. Aceasta creștere a venit din contracte de offset bine negociate, din parteneriate cu Hyundai Rotem (tancuri K2), Hanwha (artilerie), MBDA și alte firme, și din investiții de stat în modernizarea industriei de apărare. Romania are toate premisele pentru o traiectorie similară, dar necesită aceeași determinare strategică și continuitate de politică publică.

SURSE PRINCIPALE

Ministerul Apărării Naționale, Strategia de înzestrare 2025-2030.

Regulamentul UE SAFE (Security Action for Europe), 2025.

Romarm, date publice, 2025.

Aerostar Bacău, Raport anual 2025.

NATO, Defense Expenditure Report 2025.

Comisia Europeană, European Defence Industrial Strategy, 2024.

Rheinmetall AG, date contract Lynx KF41 România, 2024.