Sinteză. Planul Fiscal-Bugetar Structural pe Termen Mediu (PFBSTM) al României pentru 2025-2031, convenit cu Comisia Europeană în cadrul noului cadru de guvernanță fiscală al UE, definește un traseu de ajustare pe 7 ani: de la deficitul de 9,3% din PIB în 2024, prin 7,9% în 2025, 6,2% în 2026, sub 5% în 2027, sub 4% în 2028-2029, spre sub 3% în 2030-2031. Aceasta este o ajustare totală de circa 6,5 puncte procentuale din PIB în 7 ani, una dintre cele mai ambițioase consolidări fiscale din istoria Uniunii Europene. Articolul analizează ce presupune acest traseu, ce condiții trebuie îndeplinite și care sunt riscurile la adresa scenariului de bază.

1. Cadrul juridic: noul Pact de Stabilitate și Creștere din 2024

Reforma cadrului de guvernanță fiscală al UE, adoptată în 2024, a modificat fundamental regulile Pactului de Stabilitate și Creștere. Noul cadru înlocuiește obiectivele pe termen mediu rigide (OMT) cu Planuri Fiscal-Bugetare Structurale pe Termen Mediu (PFBSTM), negociate individual cu fiecare stat în funcție de situația sa specifică. Statele cu deficit și datorie ridicate au un traseu de ajustare mai lung (7 ani față de 4 ani pentru statele cu situație mai solidă), dar cu angajamente mai clare și verificabile.

Un element cheie al noului cadru este ancora pentru cheltuieli: creșterea cheltuielilor publice primare nete (cheltuieli totale minus dobânzi, minus cheltuielile cofinanțate din fonduri UE, minus măsuri discreționare de venituri) trebuie să rămână sub un prag convenit. Aceasta este o regulă mai operațională decât deficitul structural, deoarece cheltuielile sunt controlabile mai ușor decât deficitul (care depinde și de conjunctură economică).

2. Componentele principale ale ajustării

Ajustarea de 6,5 puncte procentuale din PIB în 7 ani se realizează prin trei componente principale. Prima este înghetarea sau creșterea lentă a cheltuielilor de personal (salariile bugetarilor sunt înghețate nominal în 2025-2026, cu creșteri de maximum HICP din 2027 înainte): aceasta generează o reducere reală a ponderii cheltuielilor de personal în PIB, pe măsură ce PIB-ul nominal crește. A doua componentă este creșterea veniturilor fiscale: prin majorări de TVA, extinderea bazei de impozitare (CASS extins la mai multe venituri), creșteri de accize și combaterea evaziunii (e-TVA, e-Factura).

A treia componentă, cea mai dificilă, este reforma structurală a cheltuielilor: eliminarea cheltuielilor ineficiente, reformarea sistemului de pensii pentru reducerea costului pe termen lung (inclusiv prin limitarea pensiilor speciale), eficientizarea administrației publice (reducerea suprapunerilor birocratice) și privatizarea sau restructurarea companiilor de stat deficitare. Aceasta este componenta cu cel mai mare potențial fiscal pe termen lung, dar și cu cele mai mari rezistențe politice și instituționale.

3. Scenariul macroeconomic subiacent

Traseul de ajustare presupune un scenariu macroeconomic de bază care include: creștere economică reală de 1-2% în 2026, accelerând la 2-3% în 2027-2029 pe măsura redresării consumului și a efectelor multiplicatoare ale investițiilor din fonduri europene; dezinflație progresivă, cu inflația coborând spre 3-4% în 2027; curs stabil leu-euro în banda 4,95-5,10; absorbție maximă a fondurilor europene (15-17 miliarde euro în 2026, cu scădere treptată ulterior).

Dacă economia crește mai lent (scenariul pesimist: 0,5-1% în 2026 din cauza șocurilor externe sau interne), veniturile fiscale vor fi sub estimări și țintele de deficit vor fi mai greu de atins. Dacă inflația rămâne ridicată mai mult decât anticipat, cheltuielile cu dobânzile la datoria indexată cresc. Dacă absorbția fondurilor europene este sub potențial (din cauza blocajelor administrative sau a nerealizării jaloanelor PNRR), cofinanțarea bugetară crește presiunea pe deficit.

4. Adoptarea euro: condiție sau consecință

Ieșirea din PDE (planificată pentru 2030-2031) este o condiție prealabilă pentru aderarea la Mecanismul European al Cursului de Schimb II (ERM II), primul pas formal spre adoptarea euro. România a declarat de mai multe ori intenția de a adopta euro la un orizont nedefinit, dar îndeplinirea criteriilor de la Maastricht (deficit sub 3%, datorie sub 60% sau în scădere, inflație sub referința europeană plus 1,5 puncte procentuale, curs stabil 2 ani în ERM II, dobânzi pe termen lung sub referința europeană plus 2 puncte) rămâne un obiectiv pe termen lung.

Adoptarea euro ar aduce beneficii clare pentru România: eliminarea riscului valutar pentru firmele cu activitate intra-europeană, reducerea costului de tranzacție, accesul la mecanismele de stabilitate ale zonei euro. Costul principal este pierderea politicii monetare independente (cursul de schimb și rata dobânzii nu mai pot fi ajustate în funcție de necesitățile economice ale României), ceea ce face esențială convergența reală (productivitate, costuri relative) cu media zonei euro înainte de adoptare.

5. Riscuri politice și instituționale

Principalul risc la adresa PFBSTM este de natură politică: alegerile locale și parlamentare din 2028 vor crea presiuni pentru relaxarea ajustării fiscale sau pentru promisiuni de cheltuieli suplimentare. Istoria recentă a României arată că corecțiile fiscale sunt inversate rapid atunci când presiunile electorale depășesc disciplina bugetară. Crearea de instituții fiscale independente puternice (Consiliul Fiscal cu atribuții extinse, reguli fiscale constituționale) este esențială pentru a ancora politica fiscală față de ciclul electoral.

SURSE PRINCIPALE

Ministerul Finantelor, Planul Fiscal-Bugetar Structural pe Termen Mediu 2025-2031.

Comisia Europeana, Evaluarea PFBSTM Romania, 2025.

Consiliul Fiscal, Analiza PFBSTM, 2025.

FMI, Romania Article IV 2025.

BNR, Raportul asupra inflației si strategia de politica monetara, mai 2026.